Suflet de diamant

Umbli încă desculță pe marginea unui val,
pe marea întunecată în care te-ai scufundat.
Și învii, răsari din propia ta cenușă, precum
pasărea Fenix, acum câteva secole,
undeva aproape de unde te afli tu acum,
aproape de lumea cenușie pe care o domini;
nu mai ești prințesa vieții, esti doar
regina unei mări moarte, de lemn
unde nu mai rămâne nici un colț de iubire,
o mare rece și adâncă, precum golul
pe care îl porți de atâta timp în suflet,
un gol amar si negru, precum un mormânt,
acela în care este îngropată inima ta
lângă malul unei mări pustii
lângă un pom care s-a uscat de mult
de când tu l-ai lăsat cu gândul la tine
și nu te-ai mai întors nicicând.
Plutești acum însă pe o mare înghețată
plină de lacrimi și dureri, de oftări, și dureri
nepăsându-ți de viețile pe care le-ai distrus
inmortală și rece precum un diamant.